Lună: mai 2016

Cupa Primăvara Studențească

Proiectul studenţesc „PRIMAVARA STUDENTEASCA” s-a derulat în perioada 01.05-30.05 2016.  Proiectul a fost derulat de COMPLEXUL CULTURAL SPORTIV STUDENTESC TEI împreună cu studenții din cadrul Universitatea Națională de Educație Fizica si Sport.

Proiectul face parte din domeniul prioritar 3.2 SANATATE SPORT SI RECREERE.

 

Desfasurarea proiectului a avut loc in incinta UNEFS , in prezenta a 194 de participanti/beneficiari directi.

 Obiectivele proiectului

  1. Organizarea de campionate de fotbal, beach voley și baschet 3×3. Prin aceste competiții se dorește atragerea tinerilor la practicarea sistematica a activităților sportive.
  2. Creșterea numărului practicanților de sport in rândul studenților inclusiv prin amplificarea sistemului de competiții sportive de masa.

Competetie Debate

„Complex Cultural Sportiv Studenţesc Tei” organizează în data de 28 mai 2016 un concurs de dezbatere publică pentru studenţi pe structura Karl Popper, regulamentul dezbaterii poate fi vizualizat accesând link-ul: http://dbp.idebate.org/ro/index.php/Karl_Popper.
Dezbaterea reuneşte echipe formate din 3 persoane care se pot înscrie accesând următorul link: https://docs.google.com/forms/d/1cEKheEq2pZNmU6mSDbikiadMVXj7XJmKmogIl0_BsPA/viewform?ths=true&edit_requested=true .

Orice dezbatere academică se face respectând o strucutră prestabilită, astfel, vom avea 8 echipe împărţite în două grupe egale, câte 4 echipe fiecare.
Grupele se vor forma prin tragere la sorţi în ziua dezbaterii. În cadrul fiecărei grupe se vor juca câte două meciuri.
Echipele câştigătoare din cadrul celor două grupe vor ajunge în semifinale. Astfel, câştigătorii semifinalelor se vor duela în finală, iar echipa câştigătoare va fi desemnată de arbitrii.
Membri echipei câştigătoare vor primi premii în valoare de 900 RON.

Temele propuse pentru dezbatere sunt următoarele:

Domeniu: Mass-media
Mass-media este cea mai eficientă armă în modelarea opiniei publice în societatea contemporană românească.
Portretizarea femeii în mass-media are mai mult efecte negative decât pozitive.

Domeniu: Drepturi şi Libertăţi Individuale
Restrângerea libertăţilor individuale este justificată în situaţii care aduc atingere siguranţei naţionale.
Sistemul judiciar ar trebui să pună mai mult accent pe reabilitare decât pe pedeapsă.

Domeniu: Educaţie
România ar trebui să renunţe la obligativitatea studierii religiei în şcoli.
Pedepsele corporale aplicate copiilor de către dascăli nu sunt justificate.

Domeniu: Filosofie
Comportamentul pasiv al individului în faţa nedreptăţii ar trebui pedepsit.
Intr-o societate justă, egalitatea este mai importantă decât libertatea.

Domeniu: Politică şi Guvernare
Publicarea sondajelor de opinie afectează în mod negativ procesele democratice.
Campaniile elecorale ar trebui finanţate în întregime de către Stat.

CONSULTARE PRIVIND ALEGEREA LOCATIILOR PENTRU DESFASURAREA PROGRAMULUI NATIONAL „TABERE STUDENTESTI 2016”

Conform art.2 din Metodologia privind organizarea si desfasurarea Programului National „Tabere Studentesti 2016” care face referire la :

„Casele de Cultura ale Studentilor si Complexului Cultural Sportiv Studentesc „TEI”, vor achizitiona serviciile de cazare si masa, in conformitate cu OUG 34/2006, cu completarile si modificarile ulterioare. Stabilirea locatiilor de tabara se va face in urma consultarii cu toate organizatiile studentesti reprezentative, legal constituite, din centrele universitare arondate. Procesul de consultare se organizeaza in mod public si transparent, prin afisarea cu cel putin 7 zile inaintea desfasurarii, la loc vizibil, pe site-ul propriu al fiecari Case de Cultura a Studentilor, respectiv al Complexului Cultural Sportiv Studentesc TEI.

Asadar, pe aceasta cale va comunicam sa ne transmiteti in scris, dupa ce v-ati consultat cu membrii organizatiei dvs, decizia privind locatia aleasa, munte sau mare,  pe adresa de email ccss.tei@mts.ro.

 

Anexat gasiti metodologia taberelor studentesti .

Metodologie Tabere studentesti 2016